În „Apus peste dealuri”, pictorul capturează un moment suspendat între zi și noapte, între real și vis.
Soarele roșu, aproape mistic, se topește în masa densă de culori, iar dealurile devin o undă de aur care respiră.
Pictura vibrează de energie: tușele rapide, aproape gestuale, dau senzația unei mișcări continue — o lume care se retrage în lumină.
Peisajul nu este un loc anume, ci o stare — aceea a liniștii de după miracol, când totul tace, dar pulsează încă de viață.
