Mihai Teodor Olteanu este considerat, de peste douăzeci de ani, pictorul Revoluției. Exaltat într-o lume de apatici și entuziast când alții sapă în suspiciuni, el pictează și trăiește pentru a duce mai departe idealurile tinerilor uciși și ale părinților lor, cărora nu le poți vindeca pierderea, relativizând semnificațiile răsturnării dictaturii, obținută cu prețul sângelui. Revoluția de la Timișoara i-a dăruit pictorului forța libertății de expresie și de acțiune. Pictura sa este dedicată cetății și acțiunilor de caritate, ca un prinos continuu adus martirilor revoluției, uitați de beneficiarii ei și, cu atât mai mult, de cei care au confiscat-o.
Cel ce a fost studentul și licențiatul Institutului de Arte Plastice din Cluj, unde i-a avut profesori pe Aurel Ciupe, Teodor Botiș și Mircea Crișan, prieten cu Horia Bernea – împărtășind cu acesta iubirea de Dumnezeu și de natură, praporii, coloana din grădină, tema Grădinii Maicii Domnului – este un artist cu un talent debordant. În picturile sale, iubitorii de artă redescoperă lumina și cromatica Școlii Balcicului, smalțurile ceramicii românești, spirala desenului, un neoimpresionism seducător vizual, ce te scufundă în visare și introspecție.
Artistul este, de asemenea, cunoscut pentru primirea Majestăților Lor la Timișoara, Regele Mihai și Regina Ana, când primarul orașului, Gheorghe Ciuhandu, i-a dat mână liberă pentru a-l întâmpina pe Suveran. Pictorul a organizat un alai de zece călăreți – cinci pe cai albi și cinci pe cai închiși la culoare – și a dăruit Regelui un portret și o icoană, la intrarea în Ghiroda, la câțiva kilometri de aeroport, unde au fost întâmpinați.
Publicul iubitor de pictură este impresionat de fervoarea credinței sale, de o inocență generoasă, de un suflet locuit de o biografie modelată, asemenea maturității sale artistice, de repere exemplare. Din propriile mărturisiri aflăm că tatăl său, închis în temnițele comuniste între 1956 și 1964, avea un talent rar de a scrie frumos – darul caligrafiei, pe care și l-a exersat în detenție, copiind poezii pe tălpile de lemn ale pantofilor.
Pictează icoane de la vârste fragede, inspirat de frescele bisericii unde mergea cu mama sa să se roage pentru eliberarea tatălui. Acest hieratism se păstrează în întreaga sa creație, marcată, indiferent de temă, compoziție sau anotimp, de o beatitudine și de omniprezența spiritului filocalic. Ai sentimentul că ai în față un pictor care parcă se roagă pictând, pentru care pictura este o formă de rugăciune. Îți amintește, cu un sentiment aparte, că lumea este una și unică pentru toți, iar că Iubirea și Arta vor triumfa întotdeauna.
Expozițiile din Olanda, din primăria orașului Amsterdam, sau cea de la Muzeul Bazilicii Notre-Dame din Lyon rămân, până azi, printre cele mai dragi amintiri ale artistului. Mihai Teodor Olteanu vorbește mai des despre suflet decât despre culori și tehnici picturale. Pentru el, tabloul este o stare a sufletului, o ofrandă adusă lui Dumnezeu. A avut zeci de expoziții, multe dintre ele fiind organizate pentru strângerea de fonduri destinate faptelor caritabile sau restaurării și achiziției unor instrumente muzicale.
Din dor de Vincent van Gogh
Mihai Teodor Olteanu a avut numeroase expoziții în ultimii ani, atât în țară, cât și în străinătate. Creația sa este prezentă în multe colecții particulare. Recent, pictorul a fost invitat să expună la New York, iar în urmă cu câteva zile, la cel de-al 35-lea Congres al Academiei Româno-Americane, a primit invitații pentru expoziții la Bari și Toronto.
În 1992, aflat la Amsterdam, unde expunea un portret al Reginei Beatrix a Olandei, pictorul i l-a dăruit acesteia, deși reprezentanții Casei Regale veniseră să-l achiziționeze. Alte două portrete ale unor membri ai caselor regale europene, precum și un portret al împăratului Japoniei, au fost realizate de artist și se află acum în colecțiile respective.
Grigorescu, Luchian, Andreescu sunt maeștrii pe care i-a descoperit copil în muzeele din Ardeal, în vreme ce admira picturile lui Rembrandt și El Greco în albume. Albumele cu impresioniști îi populează atelierul, iar uneori, o întreagă expoziție îi este dedicată unui pictor, fără ca lucrările sale să fie o simplă pastisare.
În galeriile din Timișoara, expoziția intitulată “Dor de Vincent” a fost o mărturisire clară a admirației sale pentru pictura lui Vincent van Gogh. Mihai Teodor Olteanu se regăsește în marele pictor olandez nu doar prin atracția față de floarea-soarelui și lumina naturii, ci și printr-o emoționalitate intensă și o sensibilitate profundă. Îi deosebește, însă, “succesul” în viață: Van Gogh nu a vândut decât un singur tablou în timpul vieții, pe când Olteanu este căutat de colecționari din întreaga lume.
Pictura ca o scară a Raiului
Am avut bucuria să-mi lansez ultima carte, Scara Leilor, și în orașul Lugoj, un adevărat leagăn al culturii, datorită eforturilor Henrietei Szabo și ale echipei sale. Galeria însorită, cu ferestre largi spre stradă, găzduia atât întâlnirea mea cu cititorii, cât și expoziția pictorului timișorean Mihai Teodor Olteanu, intitulată “Scara Raiului”.
Aceasta a fost prima mea întâlnire directă cu picturile acestui artist, cunoscut ca Pictorul Revoluției. În primele zile ale libertății Timișoarei, Olteanu a pictat în fața Catedralei o poartă din icoane, un altar sub cerul liber, ca un omagiu adus lui Dumnezeu pentru că și-a întors fața spre români și o mărturie că nu ne-am pierdut credința, în pofida deceniilor de ateism impus de regimul comunist.
Revoluția de la Timișoara, pe care artistul nu îngăduie să fie pusă sub semnul îndoielii, i-a marcat profund viața și opera. Pânzele sale, pictate ulterior, păstrează o zonă însângerată, uleiurile întinse cu cuțitul părând să poarte stigmatele credinței în libertate.
Fiecare tablou este o fereastră către o lume plină de lumină, pasiune și spiritualitate. În opera sa, talentul se împletește cu credința, iar culoarea devine rugăciune.
Doina Uricariu
New York
