În lucrarea „Metamorfoza”, pictorul construiește o simfonie a transformării.
Din formele fluide, aproape organice, se ridică o forță interioară — un echilibru fragil între lumină și umbră, între ceea ce se stinge și ceea ce prinde viață.
Tonurile de verde și albastru se ciocnesc de roșul incandescent, dând naștere unei mișcări continue, ca o respirație cosmică.
Nimic nu rămâne fix: totul curge, se destramă și renaște.
Lucrarea nu are un centru stabil, ci un punct de transformare, un moment în care realitatea se rescrie prin culoare.
